Zonă pietonală în locul gheretelor cu flori de pe strada Ismail. Cât vor dura lucrările de amenajare

Embed:

Gata cu gheretele cu flori de pe strada Ismail din Capitală. Acestea au fost demontate, iar în locul acestora un agent economic ar urma să creeze o zonă pietonală. Proiectul, care costă peste trei milioane de lei, a fost aprobat de pretura sectorului Centru. Lucrările au început acum o săptămână și se vor încheia la mijlocul lunii decembrie.

Administrația centrului comercial, care s-a angajat să reabiliteze spațiul, spune că timp de o săptămână au fost evacuate gheretelor, iar în prezent se pregătește terenul pentru a fi pavat. Responsabilii mai spun că vor crea o staţie pentru microbuze şi troleibuze de tip buzunar pentru a nu bloca circulaţia rutieră.

”În acest moment se lucrează la amenajarea zonei din strada Ismail. Nemijlocit va fi creat un trotuar pietonal, care va fi mai mare decât până când erau și gheretele de flori. Va fi amenajată și o mică zonă verde”, a spus directorul general al centrului comercial, Svetlana Buza. 

Oamenii spun că o asemenea schimbare este binevenită, deoarece gheretele ocupau mult spațiu și știrbeau din imaginea orașului.

”Chiar mi se pare că au făcut bine, pentru vă nu arată prea frumos, cu atât mai mult că e centrul orașului. După părerea mea a fost o decizie bună”.

”Dorim să fie frumos. Alee de flori, frumos, curat, trotuarul să fie trotuar, oprirea să fie oprire. Iată atunci o să fie treabă”.

”Dacă or să amenajeze și o să fie curat.. Poate vor face vreo parcare, care este foarte necesară pentru așa magazine mari”.

În total, de pe strada Ismail au fost demontate 12 gherete cu flori.

loading...

Lasă un comentariu