Zodiac Chinezesc 2019: Oportunităţi şi schimbări importante pentru toţi nativii

Anul Nou Chinezesc începe pe 5 februarie 2019 şi stă sub semnul Mistreţului. Darnic cu toate zodiile, 2019 aduce oportunităţi şi schimbări importante pentru toţi nativii.

Nativii zodiacului chinezesc

Şobolan – 鼠 (shǔ) 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008

Bivol – 牛 (niú) 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009

Tigru – 虎 (hǔ) 1926, 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010

Iepure – 兔 (tù) 1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011

Dragon – 龙 (lóng) 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012

Şarpe – 蛇 (shé) 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013

Cal – 马 (mǎ) 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014

Oaie – 羊 (yang) 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015

Maimuţă – 猴 (hóu) 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016

Cocoş – 鸡 (jī) 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017

Câine – 狗 (gǒu) 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018

Mistreţ – 猪 (zhū) 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019

Zodiac chinezesc 2019

Şobolan

Şobolanul este reprezentat de elementul apă. Şobolanul este agil, inteligent, tactic, plin de resurse, grijuliu şi foarte atent. Are o puternică viziune şi poate rezolva rapid problemele. 2019 îi aduce Şobolanului mai multă înţelepciune, iniţiativă şi energie pentru a-şi îndeplini planurile la care visează de multă vreme. Mai mult, în primele şase luni va înţelege care sunt lucrurile care îi aduc cu adevărat fericirea şi va selecta oamenii pe care-i vrea alături.

Bivol

Luna ianuarie va fi una din cele mai bune perioade ale anului 2019. Acest nativ are o personalitate independentă, responsabilă, conservatoare, dar lipsită de flexibilitate. Când se înfurie, pierde controlul şi devine foarte încăpăţânat. Anul viitor va fi unul extraordinar pentru a face bani. Fie că găsiţi un loc de muncă foarte bine plătit, începeţi o nouă afacere sau primiţi o moştenire, cu siguranţă veţi sta bine financiar. De asemenea, pe plan personal lucrurile vor merge excelent. 

Tigru

Tigrul este îndrăzneţ, hotărât, neînduplecat, ambiţios şi plin de încredere în sine. Are un temperament dominator şi un aer autoritar. Este adesea singur, fiindu-i dificil să se integreze. Tigrul va străluci în luna februarie. Îşi găseşte un bun partener de afaceri şi împreună reuşesc să dezvolte un plan ce va înregistra un succes nesperat. Nativii necăsătoriţi vor lua serios în calcul renunţarea la acest statut. Cu sănătatea staţi bine, aşa că nu aveţi niciun motiv să vă faceţi griji. Relaxaţi-vă şi aşteptaţi anul 2019 cu entuziasm şi recunoştinţă.

Iepure

Nativii iepuri au o personalitate blândă şi sunt extrem de rezistenţi la stres. Luna norocoasă a acestei zodii este noiembrie 2019. Deşi vi s-ar putea părea departe, merită să aşteptaţi. Luna noiembrie va aduce veşti excelente pe plan financiar, materializate printr-o oportunitate fabuloasă de afaceri sau un loc de muncă mai bun. Tot anul viitor se întrevede schimbarea locului de domiciliu. Fie că veţi părăsi oraşul în care staţi sau chiar ţara, cariera vă duce pe meleaguri străine. Nu vă speriaţi, familia vă este aproape, iar schimbarea va aduce cu sine oportunităţile pe care le-aţi aşteptat.

Dragon

Dragonul este o creatură misterioasă, emoţională, energică şi foarte inteligentă. Este principalul semn al puterii. Este plin de imaginaţie şi are încredere în propria putere, autoritate şi imagine. Anul 2019 îi va aduce oportunităţi financiare fantastice. Anul următor veţi scoate bani şi din piatră seacă. Interesant este că nu veţi face niciun efort. Energia şi mentalitatea voastră atrag şanse. Pe plan sentimental nu întârzie să apară veştile bune. Dragonii încep să-şi dorească o familie mai mare. Dacă vă gândiţi la copii, anul 2019 este unul cât se poate de potrivit.

Şarpe

Acest nativ este vizionar, altruist, cordial, ambiţios, drept şi extrem de practic. În 2019 reuşeşte să-şi ocupe propriul teritoriu după mult timp de căutări. Ştie ce vrea şi găseşte curajul să ceară ce i se cuvine. Tot anul viitor veţi avea oportunităţi nebănuite pe plan profesional. Şarpele va găsi oameni care îi vor fi adevăraţi mentori. Este timpul să-ţi înveţi lecţiile şi să înţelegi care este cu adevărat menirea ta.  

Cal

Nativii născuţi în această zodie sunt proactivi, pasionali, talentaţi şi hotărâţi. Pentru ei, anul 2019 este despre dragoste. Dacă până acum nu v-aţi putut decide pe cine vreţi să vă stea alături, a venit timpul să luaţi o hotărâre. Alergatul după doi iepuri nu este pentru voi. Calul este un animal puternic şi rapid, îi place succesul, puterea şi are grijă de propria reputaţie. Va lucra din greu în 2019 şi va avea şi realizări pe măsură. Nu ştie ce-l aşteaptă, dar anul ce vine aduce schimbări benefice.

Oaie

În teoria celor cinci elemente chinezeşti, oile aparţin elementului pământ. Nu există un reper sau o ţintă spre care merg, nu îşi stabilesc obiective sau scopuri. Oile îşi pot pierde direcţia fără un ghid. Nativii acestei zodii sunt timizi, buni şi răbdători. În 2019 trebuie să vă feriţi de împrumuturi, nu daţi şi nu luaţi bani. Feriţi-vă de probleme cu legea şi încercaţi să fiţi cât mai corecţi. Pe plan profesional o duceţi bine şi sunt mari şanse să primiţi o ofertă neaşteptată. Veţi deveni mai puternici şi vă veţi dovedi valoarea. Pe plan sentimental staţi bine, iubiţi şi vi se răspunde cu aceeaşi intensitate. Maimuţă 2019 este un an benefic pentru voi, august fiind luna care vă aduce veştile pe care le aşteptaţi de mult. Vă doriţi o familie fericită, iar 2019 vă va îndeplini dorinţa  Aceşti nativi au o personalitate puternică, sunt generoşi, au o inimă mare şi iniţiativă în a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie. Capitolul care va cunoaşte o înflorire semnificativă este cel financiar. Veţi primi bani de unde nici nu vă aşteptaţi. Partea cea mai plăcută este că nu îi veţi căuta, vor veni când veţi avea nevoie. Relaxaţi-vă şi aşteptaţi noul an cu bucurie.

Cocoş

Anul 2019 va fi unul norocos pentru voi. Cea mai importantă lună va fi septembrie, când veţi strânge roadele muncii depuse în ultimii ani. Vă vor fi recunoscute în sfârşit eforturile profesionale. Următorul an va sta sub semnul performanţei. Cocoşul este grijuliu, talentat şi ambiţios. Îi place să se bucure de toate binecuvântările vieţii şi urăşte rutina. Nu acceptă orice i se oferă şi este foarte conştient de ceea ce merită. Pe plan sentimental lucrurile merg bine, 2019 fiind un an foarte bun pentru planuri mai serioase în ceea ce priveşte familia şi apariţia unui copil, scrie adevarul.ro

Câine

Câinele trebuie să găsească în 2019 o cale de ieşire pentru a se ancora în lumea exterioară. Trăieşte foarte mult în emoţie şi tinde să se interiorizeze. Va fi un an interesant şi pentru ei, vor da dovadă de înţelepciune, iniţiativă şi energie pentru a duce la bun sfârşit un ambiţios proiect profesional. Câinele este loial şi curajos, dar are şi un sentiment puternic de responsabilitate. Anul ce vine vrea copii şi îşi asumă nevoia de apartenenţă. Poate găsi soluţiile de fiecare dată când se confruntă cu probleme, frica negâsindu-şi loc în vocabularul lui. Cucereşte tot ce îşi propune, 2019 fiind darnic în resurse financiare şi oportunităţi în carieră.   

Mistreţ

Anul 2019 va fi anul călătoriilor pentru voi. Lăsaţi în urmă tot ce nu vă este benefic şi vă resetaţi viaţa.  Fie că scârţâie planul sentimental sau cel profesional, veţi spune stop şi o veţi lua cu încredere şi speranţă de la capăt. Va fi cea mai bună decizie, asigurându-vă libertatea şi posibilitatea de dezvoltarea conform propriei dorinţe. Aveţi noroc în dragoste, de bani şi oportunităţi profesionale. Este anul vostru, îl veţi ţine minte mult timp şi nu veţi regret schimbările făcute. Ţineţi cont de sentimentele oamenilor, ascultaţi-le opiniile, dar nu vă lăsaţi influenţaţi. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu