Zlatan Ibrahimovic a dat de înţeles că va reveni în campionatul Spaniei

Celebrul atacant suedez Zlatan Ibrahimovic a dat de înţeles, pe Instagram, că va reveni în campionatul Spaniei, scrie agerpres.ro.

Cu două luni înainte să-i expire contractul cu Los Angeles Galaxy, Ibrahimovic a postat un mesaj ambiguu pe Instagram, din care se poate înţelege că se va întoarce în La Liga.

"Bună, Spania! Ghici ce, mă întorc", a scris atacantul de 38 de ani, care a jucat la FC Barcelona în sezonul 2009-2010. În stagiunea următoare, Barca l-a împrumut la AC Milan.

În semifinalele Conferinţei de Vest a MLS, Los Angeles Galaxy a fost eliminată de Los Angeles FC (3-5).

După eliminarea lui Galaxy, Ibrahimovic a spus: "Dacă rămân, va fi pentru binele MLS, fiindcă toată lumea se va uita la campionat. Dacă nu rămân, nimeni nu-şi va aminti de el."
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu