Ziua tăcerii, pregăteşte inimile creştinilor pentru bucuria marii Învieri

Embed:

Astăzi este Sâmbăta cea Mare sau a Patimilor. I se mai spune şi ziua tăcerii. Pentru credincioşi este o zi de profundă tristeţe, dar şi de bucurie lăuntrică în acelaşi timp: este ajunul Duminicii Învierii Lui Hristos. Principala Slujbă a Învierii de la noi din ţară va fi oficiată de mitropolitul Vladimir la Catedrala Mitropolitană din Capitală.

Zi de reculegere, a împăcării şi iertării pentru creştinii din toată lumea. Această Sâmbăta aminteşte de îngroparea Mântuitorului Hristos şi pogorârea Lui în iad. Astăzi ne gândim la patimile îndurate de Hristos pe cruce pentru mântuirea noastră. Iar tristeţea şi tăcerea vor ceda locul bucuriei, în doar câteva ore, când preoţii vor da credincioşilor lumină din Sfântul Altar şi vor vesti despre învierea Celui care ne-a răscumpărat de păcate.
 
"El a murit, pentru ca noi să trăim", explică în una din epistolele sale sfântul Apostol Pavel. În aceste două zile, sub piatra grea a mormântului, Domnul Isus a vestit Evanghelia - mesajul mântuirii pentru care s-a născut, a murit şi a înviat, pentru cei din morminte. 
 
În această zi cei 12 ucenici, alături de femei şi cei care au trăit o zi zdrobitoare de doliu. Ziua de Sabat în Israel este o zi de tăcere totală, lipsită de activităţi. Mersul pe jos şi alte acţiuni erau interzise de Legea evreiască. Doliu urmaşilor Domnului a fost marcat de o tăcere apăsătoare. Pacea lipsea cu desăvârşire din inimile lor, pentru că au uitat sau nu au înţeles ce le spunea Domnul despre suferinţele Lui. De aceea, şocul învierii Lui a fost atât de marcant pentru ei, iar atunci când a trecut prin uşile încuiate unde se ascundeau de frica preoţilor, i-a salutat cu "Pace vouă", pentru că EL este sursa păcii, sursa bucurie, sursa mântuirii
 
"Oamenii mai mult să cugete, mai mult să chibzuiască, mai mult să ierte, mai mult să tacă şi să iertepe cei care le-au greşit şi să se roage mai mult", înseamnă preotul Teodor Bortă. 
 
În această zi, preoţii îşi schimbă veşmintele din negru în alb, ceea semnifică biruinţa Mântuitorului asupra morţii. Şi creştinii se pregătesc sufleteşte de sărbătoare: au venit de dimineaţă la biserică să se roage pentru iertarea păcatelor.
 
"Este un moment de suport moral efectiv, o situaţie şi de bucurie într-un fel şi o dramă, o tragedie pentru cel care este Domnul Nostru Iisus Hristos", ne spune un enoriaş. 
 
"Am venit să întâmpinăm sărbătoarea de mâine, Învierea Domnului. Sentimente profunde, nerăbdătoare pentru sărbătoarea care vine şi aşteptăm cu drag", ne împărtăşeşte o femeie. 
 
În noaptea Învierii, după miezul nopţii, preotul iese din biserică şi cheamă credincioşii cu îndemnul "Veniţi de luaţi Lumină!". După ce lumânările oamenilor sunt aprinse, alaiul înconjoară biserica de trei ori, cântând "Hristos a înviat din morţi". Apoi, se continuă slujba, care durează până dimineaţa. 
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu