Ziua Profesorului, sărbătorită în toată ţara. Vezi de ce surprize au avut parte (FOTOREPORT)

Embed:
Ziua profesorului a fost sărbătorită ieri în toată ţara. În satul Săseni, raionul Călăraşi, a devenit o tradiţie ca de ziua lor dascălii să fie întâmpinaţi cu pâine şi sare. Anul acesta, elevii le-au oferit flori şi diplome pentru merite deosebite în activitatea pedagogică.
Aliona Ciubuc a fost prima învățătoare a elevilor din clasa a noua, care au organizat sărbătoarea. 

''O zi în care simt că copilul meu mai mare mă întâmpină la şcoală şi mă simt împlinită pentru ceea ce am făcut.'' 

Mariana Vasileanu activează în acest gimnaziu de 27 de ani. Dascălul spune că nici nu îşi aminteşte câţi elevi a instruit.

''Am avut emoţii plăcute. Elevii se străduie să redeie ceea ce le dăm noi. Sufletele noastre se redau prin activităţile noastre, iar elevii ne surprind prin aceste surprize.'' 

Şi elevii clasei a noua de la Gimnaziul din satul Codreanca, raionul Străşeni, au marcat ziua profesorului. Aceştia au luat locul dascălilor în faţa colegilor mai mici. 

''Dragi elevi, astăzi vom studia tema Componenţele situaţiei de comunicare. Comunicarea poate fi dialogată şi monologată.'' 

''Astăzi sunt profesor de limba şi literatura română. Am ales limba şi literatura română, deoarece profesoara mi-a dezvoltat dragostea către cuvânt. Este foarte greu să fi profesor. '' 

În 1994, UNESCO a instituit Ziua Internaţională a Profesorilor, care se sărbătoreşte anual în data de 5 octombrie.

Lasă un comentariu