Ziua mondială a cunoștințelor evreiești: Peste 200 de reprezentanţi din țară s-au reunit pentru a sărbători

Embed:
Peste 200 de reprezentanţi ai comunităţilor evreieşti din Chişinău, Tiraspol şi Bălţi s-au reunit în Capitală, pentru a sărbători Ziua mondială a cunoștințelor evreiești. În cadrul evenimentului au fost organizate diferite ateliere de lucru, unde fiecare şi-a găsit o ocupaţie pe plac. Unii au fost atraşi de discuţiile despre frumos şi urât.

"Pentru mine frumuseţea înseamnă armonia în viaţă, spre care tinde fiecare dintre noi."

"A fost o temă interesantă, din care am învăţat că trebuie să percepem frumusețea într-un alt mod."

Învăţăturile din Biblia evreiască au fost explicate de către Daniel Muntean.

"Ştiinţa evreiască cuprinde nu doar poporul evreu, ci întreaga comunitate mondială. Tot ce se întâmplă în lume, într-un fel sau altul, are loc cu participarea evreilor" , a spus Daniel Muntean.

Şi la master-class-ul de confecționare a bijuteriilor handmade au fost mulţi doritori.

"Îi voi face cadou mamei, îi plac trandafirii roşii."

"Le este interesant şi copiilor, şi maturilor. Toţi încearcă să facă ceva, ce n-au mai făcut până în prezent", a spus designerul Anna Paniko.

Pe alţii i-a atras arta olăritului.

"Aici eşti antrenat într-o activitate creativă, de aceea te simţi zeu. Faci ceea ce îţi place şi acest lucru îl vei ţine minte toată viaţa", a spus sciitoarea Arina Sato.

"Nu există secrete. La fel ca în oricare altă activitate, e nevoie de dorinţa de a crea. De asemenea, trebuie să-ţi placă ceea ce faci", a spus olarul Ivan Prividiu.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Republican de Voluntariat, Centrul Cultural "KEDEM" şi Comitetul American Evreiesc "Joint". Ziua mondială a cunoștințelor evreiești s-a desfăşurat concomitent în 500 de comunităţi evreieşti din peste 40 de ţări din întreaga lume.

"Pentru prima oară acest eveniment a fost organizat acum 7 ani şi este dedicat lui Adin Steinsaltz. Principalul scop a fost să-i adunăm pe toţi evreii din Moldova împreună", a spus director Centrul republican de voluntariat, Nicolai Railean.

Comunitatea evreiască din Moldova numără circa 15 mii de membri.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu