Ziua Limbii Române marcată în România. Cum sărbătoresc românii de peste Prut

Embed:
Ziua Limbii Române este marcată astăzi şi peste Prut. Cu această ocazie, preşedintele de la Bucureşti, Klaus Iohannis, a declarat că ziua de 31 august are o încărcătură emoţională deosebită. În cadrul unei întrevederi cu mai mulţi profesori, liderul de la Cotroceni a menţionat că studierea limbii române reprezintă un instrument important de transmitere a identităţii şi valorilor româneşti.

"Limba română a reprezentat unul dintre pilonii pe care s-a bazat înfăptuirea Marii Uniri şi a rămas liantul cultural şi spiritual care ne leagă de România, indiferent unde ne aflăm, în ţară sau în afara graniţelor", a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României

Legea cu privire la sărbătorirea Limbii Române în ţara vecină în data de 31 august a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu în 13 martie 2013. În această zi, este arborat drapelul de stat şi se organizează evenimente cultural-educative. Limba română este vorbită în toată lumea de 28 de milioane de oameni, pentru 24 de milioane dintre ei este limbă maternă. 17 milioane se află în România, unde româna este limbă maternă pentru mai mult de 90% din populaţie.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu