Ziua Internațională a Tineretului, marcată în Republica Moldova prin mai multe activități

Pe strada pietonală Eugen Doga s-a desfășurat cea de-a patra ediție a Festivalului Tineretului. Evenimentul a avut loc în contextul Zilei Internaționale a Tineretului (ZIT), care este sărbătorită anual la data de 12 august. Ediția din acest an a fost organizată cu scopul susținerii candidaturii orașului Chișinău pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului în 2021.

În cadrul ceremoniei de deschidere a Festivalului, secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), Radu Rebeja, a felicitat tinerii cu ocazia zilei lor internaţionale, remarcând prezența activă și interesul manifestat de aceștia pentru problemele actuale ale societății. ,,Sunteți nu doar viitorul, dar și prezentul țării noastre! Mă conving de acest lucru de fiecare dată – atunci când aflu despre rezultatele extraordinare obținute de elevii și studenții noștri la olimpiadele și concursurile internaționale; când mă întâlnesc cu tinerii noștri sportivi, care ne fac mândri ori de câte ori imnul țării este intonat pe marile arene, iar tricolorul este arborat pe cea mai înaltă treaptă, și îndeosebi atunci când discut cu tinerii din raioane, care mă inspiră și în ochii cărora văd entuziasm”, a menționat oficialul.

Totodată, secretarul de stat a vorbit despre politicile și programele guvernamentale destinate tinerilor, printre care „Prima casă”, „Arena Chișinău”, Programul de dezvoltare a Centrelor de Tineret, Programul de Granturi pentru organizațiile de tineret, Programul Naţional de asistenţă pentru consolidarea şi dezvoltarea Consiliilor Raionale/Municipale ale Tinerilor, ș.a.

Publicul prezent la Festival a avut ocazia să participe la paneluri de discuții și workshop-uri, în cadrul cărora au fost abordate mai multe subiecte privind facilitarea dialogului între tineri și autoritățile publice; accesul și siguranța tinerilor în spațiile publice, civice și digitale; oportunitățile Programului Erasmus+ pentru tineri etc. De asemenea, a fost organizată o expoziție foto cu genericul ,,Chișinău prin ochii tinerilor”, un târg al ONG-urilor, partenerilor și companiilor, precum și un concert susținut de tineri artiști.

Menționăm că evenimentul a fost organizat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul MECC, UNICEF Moldova, UNFPA Moldova ș.a.

Tot în contextul ZIT, mâine, 12 august, la Cahul – Capitala Națională a Tineretului 2018, vor avea loc mai multe activități pentru tineri, care au scopul de a promova, motiva și valorifica potențialul creator al tinerilor și, totodată, de a sensibiliza opinia publică asupra problemelor acestora. ZIT este un eveniment axat pe petrecerea timpului liber de către tineri prin modalități non-formale de implicare și manifestare.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu