Ziua Îndrăgostiţilor este un prilej de a lua cina la restaurant. Câteva reguli de conduită la masă

Embed:

Ziua Îndrăgostiţilor este un bun prilej de a lua cina la restaurant împreună cu persoana iubită. Şi pentru că nu toţi ne-am născut în familii de nobili, ca să nu ne facem de ruşine în local, trebuie să cunoaştem câteva reguli simple de conduită şi de bune maniere la masă. Care sunt acestea, vă invităm să le aflaţi din reportajul ce urmează. 

Primul lucru pe care trebuie să-l facem atunci când ne aşezăm la masă este să punem şervetul pe genunchi şi nu la gât. Acesta trebuie să rămână pe genunchi până la sfârşitul mesei.

"Vom începe să luăm de la margină, luăm bineînţeles furculiţa,  trebuie sa fie de fiecare data în mâna stângă, iar cuţitul în mana dreaptă. Pe tot parcursul mesei este bine să ţinem tacâmurile în mână. Atunci când vrem să bem ceva, sau vrem să ne ridicăm să dansăm, sau să discutăm cu cineva, vom aranja tacâmurile pe marginea farfuriei suport", a relatat lectorul de bune maniere, Dorina Arsene. 

Dacă vrem să-i sugerăm chelnerului că am terminat de mâncat, trebuie să aranjăm cuţitul şi furculiţa paralel în farfurie.

Dacă vrei să bei ceva sau să vorbeşti, ambele tacâmuri trebuie lăsate în farfurie în forma literei A, ceea ce înseamnă că încă nu ai terminat de mâncat.

Trebuie să fim atenţi şi la felul în care bem

"Când te aşezi la masă trebuie să respecţi o anumită etichetă. O ţinută corespunzătoare, să ştii cum să foloseşti tacâmurile. În linişte, să avem respect unul faţă de altul", a adăugat Dorina Arsene.

Când a venit vorba însă de regulile de conduită, unii dintre ei s-au cam pierdut în explicaţii.  

Bunele maniere nu vizează doar felul în care mâncăm, dar şi felul în care ne comportăm. În niciun caz, nu trebuie să punem coatele pe masă sau să stăm într-o poziţie prea relaxantă.

De asemenea, trebuie să fim politicoşi cu cei din jur şi să vorbim frumos cu personalul restaurantului.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu