Ziua Europei, SĂRBĂTORITĂ prin lege

Embed:

În data de 9 mai, în Moldova, va fi sărbătoare dublă. Deputaţii au decis ca în această zi să fie celebrate concomitent Ziua Victoriei şi Ziua Europei.

"Pe calea acestor iniţiative, noi oferim tuturor cetăţenilor ţării dreptul şi posibilitatea să sărbătorească şi Ziua Victoriei, de la 1945, şi Ziua de 9 mai, Ziua Europei, care a intervenit cu câţiva ani mai târziu", a declarat deputatul PD, Marian Lupu.

Pe de altă parte, unii deputaţi i-au acuzat pe autorii iniţiativei că încearcă să înlocuiască ziua Victoriei cu cea a Europei.

"Considerăm că este un lucru absolut inutil, majoritatea cetăţenilor, sute de mii de cetăţeni, de nouă mai, sărbătoresc Ziua Victoriei este o bună tradiţie a soceităţii merită să o păstrăm şi să o dezvoltăm", a spus deputatul PSRM, Vlad Batrîncea.

Şeful Legislativului a accentuat că iniţiativa este o complementare a sărbătorii.

"Propunerea este nu de a înlocui Ziua Victoriei, propunerea este de a complimenta ziua de 9 mai cu o altă zi. De aceea, nu este vorba de înlocuire şi, vă rog frumos, să nu duceţi în eroare nici colegii şi nici publicul", a declarat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Ziua Victoriei marchează sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

De asemenea, 9 mai este ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman, care a stat la baza creării Uniunii Europene

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu