Ziua Copilului 2016! Google celebrează evenimentul cu un nou Doodle

Ziua Copilului 2016, ca de fiecare dată, se celebrează pe 1 iunie, iar în cazul în care un prieten drag nu vă aducea aminte de acest eveniment, s-a ocupat Google cu un nou Doodle, scrie playtech.ro.

Cei de la Google sunt foarte eficienți în generarea și utilizarea de noi Doodle-uri pentru a celebra evenimentele importante de peste an din fiecare colț al lumii, iar Ziua Copilului 2016 nu putea fi ocolită de această practică.

Pentru a celebra acest eveniment internațional, Google a creat imaginea de mai jos pe care o veți vedea până la sfârșitul zilei de fiecare dată când veți efectua o căutare pe Google, atât pe ecranul principal al motorului de căutare, cât și în colțul din dreapta sus al tuturor paginilor cu rezultate.

Ziua Copilului 2016 este sărbătorită în Republica Moldova pe lângă alte aproximativ 50 de țări astăzi, 1 iunie. În alte zile de peste an, peste 100 de state celebrează o zi dedicată celor mai mici dintre noi și celor care continuă să se simtă copii. Prima referință către această sărbătoare a fost făcută în 1925 la Geneva în cadrul Conferinței mondiale pentru bunăstarea copiilor. Decizia instituirii zilei efective a avut loc însă mult mai târziu, în 1949 la Moscova, când Federația Democratică Internațională a Femeilor a definit această zi ca fiind dedicată protecției copiilor de pe întregul mapamond.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu