Zimbru şi Grodig îşi evaluează şansele înainte de meci

Embed:

Zimbru se află la un pas de un rezultat istoric în cupele europene. Formaţia din Chişinău nu a eliminat niciodată trei echipe din Europa într-un singur sezon, dar o poate face în returul cu Grodig. Pentru asta "galben-verzii" trebuie să-şi păstreze avantajul din meciul tur.

Zimbru Chişinău porneşte cu prima şansă în meciul retur cu Grodig, după ce a învins cu 2-1 în deplasare. Antrenorul şi unii jucători ai echipei consideră, însă, că acest lucru le-ar putea juca festa.

"Nu este vorba de un meci amical, ci de runda a treia a Ligii Europei. Ne aşteptăm la un meci greu. Mai ales că avantajul este foarte mic. La un singur gol primit şansele echipelor se vor egala", a comentat antrenorul Oleg Kibarev.

Unii fotbalişti sunt siguri, totuşi, că vor obţine o calificare istorică în play-off-ul Ligii Europei. "Eu cred că şansele sunt încă 50 la 50. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece din cauza rezultatului din deplasare. Ne pregătim de o luptă care va fi mai grea ca cea din primul meci", a spus mijlocaşul Anatol Cheptine.  

Chiar dacă au nevoie de cel puţin două goluri pentru a spera la calificare, austriecii s-au declarat la fel de optimişti în ajunul returului cu Zimbru.

"Noi am venit să câştigăm şi să ne calificăm mai departe. Ştiu că ne va fi greu, dar dacă nu ne gândeam la calificare, nici nu mai veneam în Moldova”, opinează antrenorul austriecilor, Michael Baur.

Returul rundei a treia preliminare a Ligii Europei, dintre Zimbru şi Grodig, se va juca joi, de la ora 22:05. Cu o zi înaintea meciului au fost vândute peste şase mii de bilete din cele zece mii disponibile.

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu