Zimbru Chişinău a câştigat derby-ul Capitalei! Cum a reacţionat antrenorul de la Dacia

Zimbru Chişinău a câştigat derby-ul Capitalei!

“Galben-verzii” au învins Dacia cu scorul de 1-0 în ultimul meci al primei etape a Diviziei Naţionale de fotbal.

Prima repriză a meciului jucat la Speia a fost una lipsită de spectacol, fără ocazii foarte mari de gol.

Dacia însă a ratat o ocazie uriaşă de a deschide scorul la începutul reprizei secunde prin tânărul Andrei Bursuc, care a trimis balonul în bară.

"Lupii galbeni" au mai ratat o ocazie de a înscrie prin Maxim Cojocaru, iar până la urmă Zimbru a fost echipa care a marcat.

Amancio Fortes a înscris golul victoriei în minutul 85.

"Este o victorie meritată şi muncită. Dedicăm această victorie suporterilor noştri care au venit să ne încurajeze. Acum sunt fericit pentru că într-o perioadă scurtă am reuşit să mergem pe un nivel ascendent şi să batem Dacia, o echipă foarte bună cu jucători talentaţi. O formaţie care în sezonul trecut a fost foarte aproape să câştige titlul", a spus antrenorul Zimbru Flavius Stoican.

Dacia, pe de altă parte, nu a reuşit să înscrie în al patrulea meci oficial consecutiv.

"Am avut mai multe ocazii decât adversarul, însă nu le-am fructificat. Fără goluri nu se pot obţine victorii", a spus antrenorul Dacia Veaceslav Semionov.

În derby-ul cu Dacia, pentru Zimbru a debutat noua achiziţie Hugo Neto, fost atacant la echipele de juniori ale cluburilor Sporting Braga şi Benfica Lisabona.

Zimbru va juca în următoarea etapă cu Milsami pe teren propriu, iar Dacia este liberă din cauza numărului impar de echipe în Divizia Naţională.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu