Zile numărate până la finala Ligii Campionilor. În localurile din Capitală, unde meciul va fi transmis în direct, pregătirile sunt în toi

Embed:

Au mai rămas câteva zile până la finala Ligii Campionilor, unde se vor întâlni Tottenham şi Liverpool. În mai multe localuri din Capitală, unde meciul va fi transmis în direct, pregătirile sunt în toi. Administratorii ademenesc microbiştii cu promoții la băuturi, meniuri speciale şi programe de divertisment.

Evenimentele sportive adună sute de clienţi gata să lase sute sau mii de lei la berării, spun administratorii localurilor de agrement. Aşa că aceştia măresc capacitatea teraselor şi instalează televizoare moderne.

Unii au pregătit şi tombole, pentru a atrage cât mai mulţi spectatori la meci.

"Bere, multe concursuri, deja programul practic e făcut. 11 întrebări se dau, oamenii răspund şi cineva câştigă o halbă de bere. Plus o tombolă de premii", a menţionat Dumitru Muntean, reprezentat al unui local.

Între reprize va fi organizată şi o licitaţie caritabilă.

"Pentru finală am pregăti o show programă, ca de obicei încercăm să interacţionăm activ cu spectatorii. O să avem un tricou al lui Alexandru Gaţcan. Tricoul lui o să-l dăm la licitaţie. Iar suma asta o să se ducă la un centru comunitar pentru copii, pentru că noi facem acţiuni de binefacere", a declarat Dumitru Muntean.

Administratorii altor localuri îi aşteaptă pe microbişti cu bere rece, gustări şi reduceri generoase.

"Avem deja foarte multe rezervări din partea oaspeţilor noştri. Am pregătit în primul rând sala de jos, unde este amenajat un proiector, multe televizoare, cu un sunet bun pentru a viziona meciul", a precizat Antonina Botnari, directorul localului.

Meciul va putea fi urmărit şi gratuit, în aer liber. La un centru expoziţional din Capitală a fost instalat un ecran uriaş, iar spaţiul e suficient pentru o mie de persoane.

"Ecranul va avea dimensiunile de patru pe şase metri. Va fi un sunet bun şi o atmosferă plăcută pentru vizionarea finalei. Vor fi amplasate temporar mai multe gherete cu mâncare, ne vom hrăni oaspeţii cu mâncare gustoasă, făcută la grătar şi cu bucate tradiţionale", a punctat Alexandru Levşun, organizator.

Marea finală a Ligii Campionilor se va disputa sâmbătă, întâi iunie cu începere de la ora 22 şi va fi transmisă în exclusivitate de Canal 3.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu