Zi plină de evenimente de hram. Ce pregătesc autorităţile municipale pentru locuitorii Capitalei

Embed:

Un milion de lei costă sărbătoarea dedicată hramului oraşului Chişinău. Potrivit autorităţilor municipale, locuitorii Capitalei vor avea pe 14 octombrie o zi plină de evenimente, iar seara va fi organizat un concert grandios. Pe scenă vor evolua atât interpreţi autohtoni, cât şi oaspeţi de peste Prut, iar sărbătoarea va culmina cu focuri de artificii.

Potrivit şefei Direcţiei Cultură, Stela Mitriuc, municipalitatea a apelat la sponsori pentru a reduce din cheltuieli, însă, deocamdată nu au primit un răspuns. Sărbătoarea dedicată hramului oraşului va începe cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, urmate de o slujbă la Catedrala Adormirii Maicii Domnului. De asemenea, în scuarul catedralei va avea loc o expoziţie de artizanat.

Tot cu ocazia acestei sărbători va fi dezvelit bustul lui Dumitru Matcovschi de pe aleea Clasicilor. Iar la ora 18, în Piaţa Marii Adunări Naţionale va începe concertul dedicat hramului Capitalei. Pe scena vor evolua artiştii din România Andra şi Fuego, dar şi ansamblul Plăieşii, Zinaida Julea, Igor Cuciuc şi alţi artişti.

Lasă un comentariu