Zi importantă pentru Moldova! ONU va dezbate proiectul de rezoluţie privind retragerea trupelor ruse din Transnistria

Embed:

Zi importantă pentru Moldova. Adunarea Generală a ONU va dezbate astăzi proiectul de rezoluţie depus de ţara noastră şi de alte şapte state cu privire la retragerea armatei ruse de pe teritoriul Moldovei. Documentul cere Moscovei să încheie cât mai repede şi necondiţionat acest proces.

Alături de Republica Moldova, proiectul de rezoluţie e semnat de România, Ucraina, Georgia, Estonia, Letonia, Lituania şi Canada. În textul proiectului de rezoluţie sunt trecute în revistă angajamentele luate de Rusia în cadrul summitului OSCE de la Istanbul din 1999, cu privire la retragerea armamentului şi a trupelor dislocate în regiunea transnistreană.

În document se subliniază că este vorba de militarii ruşi din grupul operativ şi nu de trupele ruse de menţinere a păcii.

Potrivit constituţiei, se arată în proiect, Republica Moldova şi-a proclamat neutralitatea permanentă, iar staţionarea trupelor străine pe teritoriul naţional este interzisă. Ţările semnatare reafirmă necesitatea ca statele membre ONU să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a celorlalte state, să nu ameninţe sau să folosească forţa împotriva altui stat membru.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu