ZI DUREROASĂ pentru moldoveni. Acum 79 de ani, Basarabia a fost anexată de către URSS

Embed:

28 iunie e o zi dureroasă pentru moldoveni. În această zi, în 1940, Basarabia a fost anexată de către URSS. Unii istorici califică acest eveniment drept începutul ocupaţiei sovietice, în timp ce alţii îl văd ca pe o "eliberare de sub dominaţia română".

În data de 23 august 1939, ministrul sovietic de Externe, Veaceslav Molotov, şi cel al Germaniei naziste, Joachim von Ribbentrop, au semnat un Tratat de Neagresiune, care în Protocolul Adițional Secret prevedea împărțirea Europei de Est între cele două regimuri totalitare. 

În 26 iunie 1940, URSS a înaintat României un ultimatum, prin care a cerut Basarabia şi partea de nord a Bucovinei, ameninţând cu război în caz de refuz. Pe 28 iunie 1940, trupele sovietice au ocupat Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.

Odată cu ocupaţia sovietică au început şi represiunile împotriva populaţiei din aceste teritorii româneşti, sute de mii de persoane fiind executate, arestate sau deportate în Siberia.   

La 79 de ani de la anexarea Basarabiei de către URSS, ambasada Rusiei de la Bucureşti a publicat pe pagina sa de Facebook o postare, în care susţine că istoria pe care o ştiu românii este eronată, iar Uniunea Sovietică a avut dreptul să intre pe teritoriul românesc.

Totodată, misiunea diplomatică încearcă să justifice acest rapt teritorial, învocând faptul că armata roşie a fost întâmpinată cu urale şi entuziasm de către întreaga populaţie, fapt ce contravine realităților istorice.

Ambasadorul Rusiei de la Bucureşti este Valeri Kuzmin, care a fost anterior şeful misiunii diplomatice ruse din ţara noastră.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu