Zi decisivă în Premier League. Manchester City, LA UN PAS DE TITLU

Embed:
Zi decisivă în Premier League. În partida de astăzi dintre Manchester City şi Manchester United în cadrul etapei a 33-a ar putea fi decisă soarta titlului. "Citadinii" vor deveni campioni dacă vor câştiga derby-ul orașului Manchester, cu cei de la United, meci ce se va disputa pe "Etihad Stadium".

Cu căte 6 partide rămase de jucat în acest sezon pentru ambele formații, City are 19 puncte avans faţă de "diavolii roşii" şi nu vor mai putea fi ajunşi în clasament de nicio echipă. În primul meci dintre cele două grupări în actuala ediţie de campionat, în luna decembrie a anului trecut, trupa lui Josep Guardiola s-a impus cu 2-1.

"Ne dorim să simţim suportul fanilor pe teren propriu. Vreau să vină lumea la stadion. Să fie pline tribunele, astăzi, mâine şi marţi, pentru că jucătorii merită. Noi apărăm emblema clubului în cel mai bun mod posibil. Avem nevoie de susţinere, pentru că suntem foarte obosiţi, atât din punct de vedere fizic, cât şi mintal."

"Obiectivul meu pentru acest meci este de a obţine punctele ce ne vor ajuta să încheiem campionatul pe locul secund."

Marţi, 10 aprilie, Manchester City își va continua aventura în Liga Campionilor, urmând să joace cu FC Liverpool manşa retur a sferturilor de finală.

Partida va fi transmisă în direct de Canal 3 cu începere de la ora 21 şi 45 de minute.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu