ZI DE DOLIU. Vor răsuna clopotele în bisericile din ţară, iar drapelele vor fi coborâte în bernă

Astăzi în bisericile din ţară vor fi oficiate slujbe de pomenire şi vor răsuna clopotele, în memoria victimelor celui de-al doilea val de deportări din 1949.

Totodată, astăzi, fiind declarată zi de doliu național, drapelele vor fi coborâte în bernă, iar la ora 10:00 va fi ținut un minut de reculegere.

PUBLIKA.MD aminteşte că, astăzi, se împlinesc 70 de ani de la cel de-al doilea val de deportări din Basarabia.

Istoricii estimează că, în cadrul operaţiunii din iulie 1949, denumită conspirativ "IUG", adică "SUD", a avut loc cel mai mare val de deportări de la noi.   

Datele oficiale arată că peste 35 de mii de moldoveni au fost duşi în Siberia și în nordul Kazahstanului. În realitate, spun istoricii, numărul celor ridicaţi ar fi mult mai mare. La întocmirea listelor s-a ţinut cont de activitatea capului familiei, de averea sa şi dacă acesta a colaborat sau nu cu fostele administrații românești.

Operaţiunea a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la ora 02:00. Documentele de arhivă demonstrează că operaţiunea a fost minuţios pregătită timp de aproape şase luni.

În Moldova mai trăiesc astăzi în jur de opt mii de persoane care au trecut prin calvarul deportării.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu