"Zero grade" în nordul ţării: Unii şoferi riscă să rămână fără permis, iar alţii au încercat să fugă de maşina poliţiei (VIDEO)

Embed:

Operaţiunea "Zero grade" a continuat, noaptea trecută, în nordul ţării. Patru echipaje ale Poliţiei de Patrulare au organizat filtre pe drumurile din municipiul Bălţi şi raionul Sângerei. Mai mulţi şoferi ar putea rămâne fără permis de conducere, iar unul a încercat chiar să fugă de maşina poliţiei.

Un şofer care a fost somat să tragă pe dreapta, a refuzat să oprească, încercând să scape de poliţie. El a fost însă reţinut de oamenii legii, după ce maşina poliţiei s-a luat după el. Chiar şi aşa, bărbatul s-a dat în spectacol în faţa agenţilor de circulaţie.

Unii şoferi s-au conformat însă şi au recunoscut că au consumat alcool înaite de a urca la volan.

În urma operaţiunii de noaptea trecută, patru şoferi riscă să rămână fără permis de conducere din cauză că au urcat băuţi la volan. Totodată, oamenii legii au întocmit peste 30 de procese verbale pentru depăşirea limitei de viteză, necuplarea centurii de siguranţă sau alte abateri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu