Zeppelin.md: Legătura dintre Gheorghe Petic şi Rossian Vasiloi, "deveniţi patrioţi" ai Moldovei

În societatea civilă de la Chișinău sunt infiltrate elemente ale serviciilor speciale ale Rusiei, persoane școlite și angajate încă în slujba KGB-ului sovietic. Jurnaliștii de investigație de la portalul Zeppelin.md au prezentat un șir de documente, probe care arată legătura expertului de la IDIS Viitorul, Rosian Vasiloi cu serviciile rusești, dar și cu raiderul nr. 1 în CSI, Veaceslav Platon, cu care au fost în relații apropiate încă din școală.

În investigaţie apare şi numele lui Gheorghe Petic, unul dintre liderii locali ai PPDA la Ungheni. 

 

Potrivit informaţiilor, după ce absolveşte şcoala KGB, Rosian Vasiloi revine în Moldova şi devine şef adjunct al pichetului, responsabil de lucru cu efectivul, instruirea şi educarea grănicerilor, la pichetul de grăniceri numărul 21 din Cotul Morii, în preajma Vămii Leuşeni.

Pe lângă colectare şi transmiterea informaţiilor la Moscova, el mai avea o misiune importantă, cea de a recruta noi agenţi pentru FSB.

Astfel, în 2009, el îl trimite la Moscova pe grănicerul moldovean Gheorghe Petic, astăzi cunoscut drept liderul local al PPDA la Ungheni.

Recrutul Gheorghe Petic absolveşte cu excelenţă cursurile Academiei FSB de la Moscova, specializându-se în tactici de recrutare. Acesta revine în Moldova, activând în calitate de instructor la Colegiul Serviciului de Grăniceri, poziţie importantă strategic pentru recrutarea agenţilor pentru FSB, dar şi pentru colectarea informaţiilor de la foştii săi cursanţi, despre realităţile de la frontieră.

În 2016, şi Rosian Vasiloi şi Gheorghe Petic participă activ la protestele organizate la Chişinău de către partidele de opoziţie.

Gheorghe Petic apare şi la protestul violent din aprilie 2016, identificat de poliţie în calitate de provocator.

Rossian Vasiloi şi Gheorghe Petic au devenit şi mai iritaţi după condamnarea lui Veaceslav Platon. Aceştia au fost unii din cei mai vocali protestatari ai acţiunilor orchestrate la Chişinău de serviciile speciale de la Moscova.

Solicitat de PUBLIKA TV, Gheorghe Petic respinge acuzaţiile că ar fi un agent rus, dar recunoaşte că a făcut şcoala de la Moscova.

"Eu am făcut studiile cu foarte mulţi colegi la una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ care este în Rusia, în Moscova. Vorba este de Academia de Grăniceri în anul 2009-2010. Împreună cu reprezentanţi ai Japoniei, Germaniei, Belorusiei, Turkmenistanului, Armeniei , Tadjikistanului, Uzbekistanului. Pe mine mă îngrijorează nimic altceva în toată această ştire decât cu acordul cui au publicat anumite documente din dosarul meu personal, pentru că acolo într-adevăr am văzut fişa mea de note, copia la diploma mea care am absolvit acolo", a declarat Gheorghe Petic pentru PUBLIKA TV.

CITEŞTE  INVESTIGAŢIA INTEGRALĂ AICI: Zeppelin.md: KGB, misiune la frontiera de pe Prut. Cum a ajuns Veaceslav Platon şi Rossian Vasiloi în rândul serviciilor secrete ruse (DOC/FOTO)

Potrivit jurnaliştilor de la Zeppelin, la Chişinău, se află şi alţi agenţi ai serviciilor speciale de la Moscova. Aceştia sunt camuflaţi şi infiltraţi în diferite segmente ale societăţii, instituţii ale statului, politică, afaceri, societate civilă sau presă. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu