Zenit Sankt-Petersburg nu are rivali în Rusia! Campioana a UMILIT Spartak Moscova VIDEO

Embed:

Zenit a obţinut a patra victorie consecutivă în Campionatul Rusiei. Echipa antrenată de italianul Luciano Spaletti a învins fără drept de apel una dintre contracandidatele la titlu, Spartak Moscova cu scorul de 5-0.

Tânărul atacant al campioanei Rusiei, Maxim Kanunnikov a deschis scorul în minutul 15, iar Vladimir Bîstrov a reuşit să dubleze avantajul gazdelor la începutul reprizei secunde. Zenit a continuat spectacolul şi în minutul 61, Roman Şirokov a punctat pentru 3-0 printr-un gol excepţional.

Ghinionul s-a ţinut lanţ de Spartak. După al treilea gol încasat alb-roşii au rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Aiden McGeady. Zenit a reuşit să mai înscrie de două ori până la finalul meciului prin Victor Faizulin, iar Roma Şirokov şi-a trecut în cont dubla în minutul 87.

După patru etape Zenit a obţinut 12 puncte din tot atâtea posibile. În următoarea etapă, echipa lui Spaletti va întâlni în deplasare Anji Mahacikala, iar Spartak va juca pe teren propriu cu Rubin Kazan.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu