Zeci de persoane rănite în urma unui atac cu maşină-capcană într-o zonă turistică din Thailanda

Cel puţin 42 de persoane au fost rănite, marţi, în urma unui atac cu o maşină-capcană, în afara unui supermarket din oraşul thailandez Pattani, într-o zonă frecventată de turiştii străini, informează Reuters, potrivit Medifax.ro.

Conform autorităţilor, două persoane din cele 42 rănite se află în stare gravă. Se presupune că atacatorul ar fi dispărut de la faţa locului înaintea exploziei.

Militanţii islamişti, cei care luptă pentru un stat separatist în sudul Thailandei, sunt suspectaţi că au întreprins acest atac.

În urma insurgenţei de peste un deceniu din provinciile musulmane Yala, Pattani şi Narathiwat, au murit peste 6.500 de persoane, potrivit unui grup de monitorizare independent.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu