Zeci de moldovence au fost consultate gratuit de mamolog. Diagnosticat la timp, cancerul mamar este mai uşor de tratat

Embed:

Cancerul mamar diagnosticat în stadiu incipient este mult mai uşor de tratat. Cu acest mesaj un grup de voluntari a îndemnat moldovencele să intre mai des în cabinetul mamologului. Aproape 50 de femei au beneficiat de investigaţii gratis.

Valentina Petrovna din satul Coşernişa, raionul Criuleni, are 59 de ani. Pensionara nu a fost niciodată în vizită la un mamolog: 

"Dacă fata m-a programat, am venit. Tot pentru mine, să stau mai liniştită că e totul în regulă şi mulţumim".

Şi alte femei au fost consultate pentru prima dată de un doctor specializat în prevenirea şi tratamentul bolilor de sân. Asta chiar dacă investigaţiile oferite în instituţiile medicale sunt gratuite.

"Am aflat de pe Internet şi, din interes, am accesat. E prima dată, n-am mai fost la un astfel de control", a spus o pacientă.

"Acum, când alaptez, m-am gândit că trebuie să fiu mai atentă cu sănătatea mea", a declarat o altă pacientă.

"De obicei, merg la control odată pe an, pentru că nicioadată nu ştii ce te aşteaptă", a afirmat o femeie.

Voluntarii spun că astfel de acţiuni vor fi organizate în data de patru noiembrie şi la Leova.

"Am oferit prioritate femeilor din zonele rurală, pentru că ştim că informaţia care ajunge acolo e mult mai mică, plus că în Chişinău sau în oraşele mari e mai uşor să ajungi la medic", a precizat Nicoleta Apostol, comunicator la grupul de iniţiativă "Run Pink Moldova".

Potrivit specialiştilor, 15 la sută dintre moldovencele care au cancer mamar mor după primul an de tratament, deoarece s-au adresat prea târziu la medic. Doctorii recomandă femeilor să viziteze mamologul cel puţin o dată pe an.

"Să vină să facă un control anume atunci când o deranjează. Dacă depistăm atunci ceva, noi putem să intervenim şi anume în stadiul întâi, când boala este vindecabilă", a declarat Natalia Jitaru, medic oncolog. 

Anual, în Moldova, aproape o mie de femei sunt diagnosticate cu cancer mamar.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu