Zeci de maşini, blocate pe şoseaua Orhei din cauza ninsorilor abundente (VIDEO)

Embed:

Zăpada continuă să cadă pe întreg teritoriul republicii. Astfel, în patru localităţi din raionul Cantemir (Șamalia, Antonești, Baimaclia și Enichioi) accesul este blocat din cauza nămeţilor.

Şi pe şoseaua Orhei mai multe maşini au rămas blocate din cauza condiţiilor nefaste a condiţiilor meteo. Într-un video postat pe o reţea de socializare se vede cum mai multe maşini au rămas blocate şi circulă în condiţii deosebit de grele.  

Totodată, poliţia a interzis circulaţia transportului de mare tonaj pe mai multe tronsoane de drum, şi anume:

- UTA Găgăuzia pe traseul M3, km 178, la ieşirea din oraşul Vulcăneşti direcţia spre Giurgiuleşti;

- UTA Găgăuzia traseul R28 km6 +800, localitatea Bugeac în direcţia municipiului Chişinău;

- raionul Cimişlia, traseul G123 între satul Porumbeni şi satul Valea Perjei;

- traseul M-3, oraşul Cimişlia, strada Cetatea Albă;

- raionul Cahul, traseul R-34, km-149, satul Văleni;

- raionul Anenii Noi traseul R-30, km-0, direcţia spre Căuşeni.

În contextul condiţiilor meteo nefavorabile, Ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, va merge în teritoriu pentru a verifica cum se lucrează la deszăpezirea drumurilor, dar şi pentru a vedea dacă poliţiştii întâmpină dificultăţi în operaţiunile de curăţare a traseelor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu