Zeci de copii din toată ţara au devenit poliţişti pentru o zi. Ce au învăţat micuţii de la oamenii legii

Micul poliţist David, eroul emisiunii "Vreau o Minune" de la Prime, i-a inspirat pe inspectorii de patrulare. Sâmbătă, 10 septembrie, aceştia i-au angajat, pentru o zi, în poliţie pe alţi 46 de copii din toată ţara. Elevii au primit uniforme, s-au plimbat în maşinile cu girofar şi chiar au participat la reţinerea unor infractori.

Biroul şefului Inspectoratului General al Poliției a fost neîncăpător. Înainte să intre în pielea poliţiştilor, picii au fost serviţi cu ceai şi dulciuri, după care au fost duşi la dispecerat.

În numai câteva minute, copiii au înțeles cum să identifice automobilele suspecte.

A urmat o excursie prin sediul inspectoratului şi alinierea. Ulterior, elevii au urmărit şi cum are loc reținerea unor răufăcători.

Copiii spun că le place să se simtă adevăraţi apărători ai legii.

Cel mai emoţionat a fost, totuşi, David Măntăluţă, eroul show-ului "Vreau o minune" de la Prime, care a avut o misiune importantă. Întrucât are deja experienţă în domeniu, el a fost numit şeful departamentului de copii al Inspectoratului de Patrulare.

"Mi-a placut când câinele l-a atacat pe omul suspect, pe bandit", a spus eroul emisiunii "Vreau o Minune", David Măntăluţă.

"Аm hotarât ca să identificăm în fiecare raion câte un polițist junior care va duce mesajul poliției, Inspectoratului Național de Patrulare referitor la ridicarea nivelului de siguranță, inclusiv a copiilor", a afirmat şeful INP, Liviu Baziuc.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu