Zborul cu parapanta, tot mai popular în Moldova. Turiştii străini vin la noi să-şi testeze curajul VIDEO

Embed:

Zborul cu parapanta devine tot mai popular în Moldova. Totodată, din ce în ce mai mulţi turişti străini vin aici să se încarce cu adrenalină. Ei menţiozează că în ţara, noastră această plăcere extremă costă cu mult mai puţin decât peste hotare.

Nu oricine are curajul să zboare de unul singur cu parapanta. Începătorii îşi testează curajul însoţiţi de un instructor.

"Cel mai important lucru este să stea confortabil în ham. Şi mai departe, în zbor, el mă ajută cu corpul, în dreapta - în stânga. Pentru a zbura, nu este nevoie de abilităţi ieşite din comun", a menţionat instructorul Vasile Fronea.

Cei care vor să zboare ar trebui să aibă multă răbdare. Uneori, ei au nevoie de ore întregi ca să îndeplinească toate condiţiile necesare pentru zbor.

Instructorii spun există din ce în ce mai mulţi doritori de a zbura cu parapanta şi, totodată, creşte numărul clienţilor din străinătate.

Iată ce au spus turiştii:

"Sunt din Olanda. Am un program foarte încărcat, dar îmi place să zbor. De aceea sunt aici."

"Sunt din Coreea. Acolo zborul este foarte scump. Din această cauză, am decis să vin în Moldova ca să zbor. În Coreea, 10 minute costă 100 de dolari. "

"Emoţii de nedescris. Trebuie de încercat. Priveliştea de sus este pitorească, frumoasă, interesantă."

Zborul cu parapanta costă de la 400 de lei pentru o jumătate de oră. Preţul variază în funcţie de timp şi stilul de zbor.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu