Zace de 15 ani într-un deşert din Arizona. Primul Air Force One ar putea zbura din nou

Embed:

Primul "Air Force One" ar putea zbura din nou. Chiar dacă aeronava, un Lockheed Constellation, a ajuns în paragină, o companie americană de aviaţie vrea să o restaureze şi să o ridice din nou de la sol.

Considerat simbol al preşedintelui american Dwight Eisenhower, avionul zace de mai bine de 15 ani într-un deşert din Arizona.

La bordul acestui aparat de zbor, cel de-al 34-lea preşedinte SUA şi-a scris faimosul discurs "Atomi pentru Pace", pe care l-a ţinut în faţa Adunării Generale a ONU.

"Dacă există un pericol în lume, acesta este un pericol pentru toţi. Similar, dacă există speranţă în conştiinţa unei naţiuni, atunci această speranţă trebuie împărtăşită de toţi", a menţionat Dwight Eisenhower, fost preşedinte al SUA

În 1970, aeronava a fost vândută la o licitaţie a armatei, însă noul proprietar a aflat ulterior că a cumpărat primul Air Force One.

După 20 de ani, avionul a fost reasamblat şi mutat în localitatea natală a preşedintelui Eisenhower, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea acestuia. Însă, din 2003 şi până acum, aeronava nu s-a mai ridicat de la sol. O companie aviatică americană a decis să o restaureze.

Actualul preşedinte are la dispoziţie 2 avioane Air Force One, ambele de tip Boeing 747-200B modificat. Peste cinci ani, flota va fi înlocuită cu 2 modele noi care vor costa aproape 4 miliarde de dolari.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu