You Tube ar putea plăti pentru drepturile de autor ale 60.000 de textieri şi compozitori

Site-ul You Tube ar putea fi obligat să plătească o sumă consistentă unei organizaţii care reprezintă peste 60.000 muzicieni germani, după ce un judecător din Hamburg a stabilit că portalul de videoshare este responsabil pentru materialele uploadate de utilizatori.

Judecătorul a transmis proprietarilor You Tube că au datoria să instaleze filtre care să stabilească, când utilizatorul încearcă să “urce” clipuri muzicale, dacă acestea sunt proprietatea Gema, organizaţia muzicologilor germani, scrie BTV News, citat de haker.md.

Avocaţii organizaţiei menţionate au declarat în faţa instanţei că You Tube nu doreşte să ia măsurile necesare pentru lupta împotriva pirtateriei muzicale.

Proprietarii You Tube, însă, insistă ca nu au nicio responsabilitate pentru materialele uploadate pe portal de catre utilizatori, dar sunt dispuşi să lupte mai eficient împotriva pirateriei.

Dacă judecatorul va decide că You Tube trebuie să platească drepturi de autor pentru toate materialele Gema, “urcate” pe site, suma platită va fi destul de consistentă, având în vedere că Gema reprezintă peste 60.000 de textieri şi compozitori din Germania.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu