Xiaomi pregăteşte un smartphone din seria Redmi, echipat cu cameră foto de 48MP

Recunoscut la gama de buget, brandul Xiaomi Redmi pare o alegere ciudată pentru asocierea cu cel mai "clar" senzor de imagine pentru telefoane mobile, scrie go4it.ro.

Urmând firul zvonurilor, aflăm că nu modelul flagship Xiaomi Mi 9 primeşte un sezor de 48MP pentru camera foto, ci un telefon din gama de buget Xiaomi Redmi. Acesta ar urma să folosească un design all-screen cu ecranul perforat în dreptul camerei foto, cel mai probabil furnizat de producătorul chinez BOE.

Pe lângă senzorul principal de 48MP, sistemul triple camera aflat pe spatele telefonului ar urma să aibă şi un modul cu lentile super wide-angle, util pentru încadrarea imaginilor care surprind multe obiecte aflate în plan apropiat.

Noual smartphone Redmi ar urma să fie şi primul din serie prevăzut cu spate din sticlă. Din faţă, telefonul se va deosebi totuşi de modelele high-end prin prezenţa unei benzi destul de lată la partea de jos a ecranului. La interior ar urma să găsim o configuraţie motorizată de chipsetul Snapdragon 675, suficient de puternic pentru o experienţă Android confortabilă.

Noul reprezentant al seriei Xiaomi Redmi ar urma să fie anunţat în zilele următoare, cu un preţ retail apropiat sumei de 250 euro.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu