Winnie the Pooh a fost interzis în China. Motivul este HALUCINANT

Chinezii au luat decizia de a interzice unul dintre cele mai cunoscute personaje de desene animate, Winnie the Pooh, creat în 1924, din cauza că internauţii l-au asemănat pe simpaticul urs cu preşedintele ţării, Xi Jinping, scrie ziare.com.

Decizia a fost luată de autorităţile chineze în urma mai multor astfel de "alăturări" făcute în mediul online, după întâlniri ale liderului de la Beijing cu premierul japonez Shinzo Abe sau chiar şi cu Barack Obama, relatează BBC.

Spre exemplu, la întâlnirea din anul 2013 dintre preşedinţii Chinei şi SUA, cei doi merg unul lângă celălalt, iar imaginea seamănă izbitor cu cea a lui Winnie the Pooh şi amicului sau, Tigger. E lesne de înţeles cine este Winnie.

Într-o altă imagine, unde Abe şi Jinping dau mâna, cei doi sunt înfăţişaţi lângă un desen cu măgăruşul Eeyore şi, evident, Winnie the Pooh.

De asemenea, atunci când Xi Jinping iese prin plafonul maşinii, pentru a inspecta şi a se adresa trupelor, a apărut online o fotografie cu o jucărie Winnie the Pooh care iese într-un mod similar din maşinuţa sa.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »