Willy Boly a marcat un gol cu mâna lui Manchester City. Decizia arbitrului

Embed:

Gol cu mâna în Premier League! Fotbalistul lui Wolverhampton Wonderers, Willy Boly a marcat în poarta lui Manchester City, iar în imagini se vede clar cum fundaşul francez loveşte balonul cu mâna şi nu cu capul. Arbitrul însă a validat golul înscris în minutul 57.

Manchester City s-a salvat de la înfrângere pe terenul adversarei, reuşind să egaleze peste 11 minute.

Fundaşul spaniol Aymeric Laporte a marcat cu o lovitură de cap din centrul careului, după o centrare excelentă trimisă de David Silva.

Manchester City a pierdut astfel primele puncte în actuala ediţie de campionat.

În precedentele 2 etape, "citadinii" au învins pe Arsenal cu 2-0 în deplasare şi pe Huddersfield cu 6-1, acasă.

De partea cealaltă, nou-promovata Wolverhampton Wonderers a obţinut al doilea punct în acest sezon în trei meciuri jucate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu