Washingon Post: SUA va elimina derogările de la sancţiuni acordate unor state care importă petrol din Iran

Statele Unite se pregătesc să anunţe luni că toţi importatorii de petrol iranian vor trebui să renunţe la aceste importuri dacă doresc să nu fie supuşi sancţiunilor americane, potrivit unui material publicat de Washingon Post.

Washingtonul a reimpus în luna noiembrie sancţiuni ţărilor care importă petrol din Iran, după ce preşedintele Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul. Cu toate acestea, opt state au beneficiat de o derogare de la aceste sancţiuni pentru o perioadă de şase luni. China, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Turcia, Italia şi Grecia au primit dreptul de a continua să cumpere petrol din Iran fără să fie supuse sancţiunilor americane.

Însă secretarul american de Stat, Mike Pompeo, ar urma să anunţe luni că „începând cu 2 mai, Departamentul de Stat nu va mai acorda derogări niciunei ţări care importă petrol iranian”, potrivit declaraţiilor oferite pentru Washington Post de către doi oficiali ai Departamentului de Stat, scrie mediafax.ro

La începutul acestui an, reprezentantul special al Statelor Unite pentru Iran, Brian Hook, a declarat că derogările au fost introduse anul trecut deoarece existau temeri în legătură cu preţul petrolului pe pieţele internaţionale, însă situaţia este diferită anul acesta, deoarece specialiştii estimează că în 2019 cererea va fi mai mică decât oferta. „Nu plănuim să mai acordăm derogări sau excepţii de la regimul nostru de sancţiuni”, a declarat acesta. 

Grecia, Italia şi Taiwanul deja nu mai importă petrol din Iran, însă China şi India sunt în continuare cei mai mari importatori de petrol iranian.

Donald Trump a declarat în trecut că Iranul ar trebui să revină la masa negocierilor şi că îşi doreşte încheierea unui acord nuclear mai bun decât cel semnat de predecesorul său, Barack Obama, însă Teheranul a anunţat că nu are nicio intenţie în acest sens.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu