"Vulturii roşii" vor să sfâşie Saint-Etienne şi să ajungă în grupele Ligii Europei

Embed:

"Vulturii roşii" vor să sfâşie Saint-Etienne şi să ajungă în grupele Ligii Europei. Jucătorii echipei Milsami au plecat în Franţa cu gândul la calificare. Fotbaliştii spun că sunt în stare să dea lovitura şi să elimine una dintre cele mai titrate echipe din Hexagon.

Milsami Orhei a remizat cu Saint-Etienne, scor 1-1, în meciul tur din play-off-ul Ligii Europei. În retur, formaţia din Orhei este obligată să înscrie în partida din Franţa. 

"Am obţinut un rezultat bun în tur, dar mergem încolo cu gândul că trebuie să marcăm. Dacă nu vom înscrie nu putem să ne calificăm. Ne gândim la victorie sau la o remiză cu cel puţin două goluri marcate", a spus mijlocaşul Milsami, Eugen Slivca.

Jucătorii lui Milsami consideră că sunt în stare să producă surpriza şi să elimine Saint-Etienne. 

"Saint Etienne este cel mai puternic adversar cu care am jucat în carieră. Am evoluat împotriva multir echipe bune, însă Saint-Etienne este cea mai bună. Niciodată nu se ştie ce se poate întâmpla. Mingea e rotundă şi ei tot au câte două picioare cum avem şi noi. Sperăm să producem surpriză şi să eliminăm Saint-Etienne", a declarat atacantul Milsami Cristian Bud.

Partida retur dintre Saint-Etienne şi Milsami se va juca chiar de Ziua Independenţei Republicii Moldova. Jucătorii echipei din Orhei vor să facă un cadou pentru întreaga ţară, calificarea în grupele Ligii Europei.

"Dacă va merge totul bine, atunci cu mare plăcere vom face un cadou pentru întreaga ţară. Obiectivul este calificarea în grupe şi ne gândim doar să înscriem şi să nu încasăm niciun gol", a spus mijlocaşul Milsami Andrei Cojocari. 

Antrenorul Iurie Osipenco nu va putea conta pe Gheorghe Andronic, Ovy Monday, care sunt suspendați, şi Romeo Surdu, care nu s-a refăcut după o accidentare.

Meciul dintre formaţia franceză şi campioana Moldovei va începe joi, la ora 20:30, pe stadionul Geoffroy Guichard, care are o capacitate de circa 41 de mii de locuri. Partida va fi arbitrată de rusul Alexandr Eskov.

Dacă vor reuşi să se califice în grupele Ligii Europei, jucătorii şi staff-ul tehnic al formaţiei Milsami vor împărţi o primă în valoare de 1,2 milioane de euro.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu