Vremea se schimbă dramatic în următoarele zile. Meteorologii au veşti proaste

Mâine, cerul va fi variabil şi nu vor fi precipitaţii. La Briceni şi Soroca meteorologii au prognozat şase grade, iar la Bălţi, cu un grad mai mult. La Orhei se aşteaptă opt grade, iar la Tiraspol şi Leova, nouă. La Comrat şi Cahul maxima va fi de 11 grade Celsius.

În Capitală, în această noapte se aşteaptă minus un grad Celsius, iar mâine se vor înregistra 10 grade Celsius.

Şi dacă mâine ne mai bucurăm de soare, în următoarele zile, vremea se răceşte. Astfel, pe timp de zi temperaturile vor coborî până la minus patru grade, iar noaptea se anunţă chiar şi minus şapte. Todată, vor cădea şi precipitaţii sub formă de lapoviţă.

Mâine, în cea mai mare parte a Europei cerul va fi variabil. La Madrid se anunţă 17 grade, iar în capitala Franţei cu unul mai puţin. La Londra se vor înregistra 14 grade, iar la Berlin 11. La Roma, termometrele vor indica 15 grade. La Viena vor fi 13 grade. La Praga va ploua slab, iar maxima va fi de 10 grade Celsius.

În capitala Poloniei sunt anunţate şase grade. La Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Ankara meteorologii prognozează 12 grade. La Atena nu va fi mai cald de 17 grade. La Kiev şi Moscova meteorologii au anunţat un grad, respectiv, minus două grade Celsius.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu