Vremea se schimbă brusc! Meteorologii au emis Cod Galben de VÂNT PUTERNIC

Embed:

Vântul va sufla astăzi cu putere în toată ţara. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Viteza vântului va fi de peste 70 de kilometri pe oră. În raioanele din nord se vor înregistra maxime de 14 grade. Izolat, sunt prognozate ploi. Noaptea, temperaturile vor scădea până la 7 grade Celsius.

Oamenii sunt îndemnaţi să nu meargă pe sub crengile copacilor, să ocolească firele electrice căzute la pământ, să evite parcările în apropierea arborilor şi să nu aprindă focul în spaţii deschise. Vreme rea va fi şi în ţările vecine.

Meteorologii din România au emis o alertă de vânt puternic până joi. Vântul va sufla cu viteza de până la 70 de kilometri pe oră şi vor cădea precipitaţii. Temperatura maximă va fi de 17 grade, iar cea minimă de 5 grade Celsius. În acelaşi timp, în Ucraina au fost anunţate ploi şi lapoviţă.

În caz de Cod Galben de vânt puternic:

RISCURI:

  • sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric şi ale legăturilor de comunicaţii;
  • se pot rupe crengi de copaci şi se poate semnala doborârea unor arbori uscaţi;
  • este posibilă decopertarea parţială a unor construcţii.

SE RECOMANDĂ:

  • evitarea trecerii prin apropierea copacilor;
  • ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ;
  • evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî;
  • legarea viţei de vie pentru evitarea ruperii coardelor;
  • folosirea suporturilor pentru pomii fructiferi;
  • evitarea folosirii focului deschis.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu