Vremea rea își arată puterea în toată lumea. În Polonia peste 500 de mii de oameni au rămas fără curent electric

Embed:

Vremea rea face victime în lume. Cel puţin cinci oameni au murit, iar peste 40 au fost răniţi în urma unei furtuni severe, care a măturat noaptea trecută mai multe regiuni din Polonia. Iar în Nepal, Iran şi China, mai multe persoane au murit din cauza inundaţiilor. 

Sute de copaci au fost doborâţi, iar mai multe acoperişuri au fost luate de vânt în Polonia. În urma urgiei, peste 500 de mii de oameni au rămas fără curent electric.

O furtună puternică a avut loc noaptea trecută. Ne-am ascuns în casă şi nu înţelegeam ce se petrece afară. Nici nu puteam să mă uit pe fereastră. După ce ploaia a încetat, iar primii salvatori au ajuns la noi, ne-am dat seama cât de dezastruoasă a fost furtuna.

În Iran, ploile torențiale au provocat unsprezece victime în nord-estul țării unde două persoane sunt date dispărute. Iar în regiunea autonomă Mongolia Interioară, din nordul Chinei, cinci persoane și-au pierdut viața și alte 50 au fost rănite în urma unui ciclon. Cu vreme extremă se confruntă şi capitala Chinei, Beijing, unde traficul aerian pe unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume a fost perturbat. Aproape 500 de zboruri au fost anulate, iar pentru 182 au fost anunțate întârzieri. Cel puțin 30 de oameni și-au pierdut viața, iar mai multe sunt date dispărute în Nepal în urma ploilor torențiale. Acolo, mii de oameni au rămas fără adăpost, după ce casele lor au fost inundate.

 

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu