Vremea rea a făcut RAVAGII în ţară: Ploi cu grindină, sate fără lumină şi drumuri blocate (FOTO/VIDEO)

Embed:

Ploile torenţiale din această după-amiază au făcut ravagii în mai multe localităţi din ţară. A plouat cu grindină în satele Călmățui, Bujor, Fundul Galbenei și Horăști din raionul Hâncești. 

Alte nouă localităţi din raioanele Ialoveni, Criuleni, Anenii Noi, dar și municipiul Chișinău au rămas parţial fără lumină. 

Salvatorii au intervenit şi în satul Hrușova din raionul Criuleni, unde un arbore a blocat drumul. 

De asemenea, salvatorii și pompierii au fost solicitați pentru a debloca un microbuz de rută la intersecția străzilor Albișoara și Ismail din Chișinău.

Prejudiciile cauzate de precipitații urmează să fie estimate de comisiile pentru situații excepționale teritoriale.  

PUBLIKA.MD aminteşte că meteorologii au emis pentru următoarele două zile cod galben de averse însoțite de descărcări electrice. Avertizarea a intrat în vigoare de astăzi. 

O situaţie critică este prognozată începând de astăzi până pe data de 30 iunie, ora 18:00, când cantitatea de precipitaţii ar putea ajunge, în unele regiuni, între 15-25 l/m2 în 12 ore.

Specialiştii atenţionează că ploile, pe alocuri, vor fi însoţite de grindină, iar vântul va avea o viteză de peste 70 de kilometri pe oră. 

Dacă ai fost martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile surprinse pe adresa contact@publika.md sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, de pe site-ul PUBLIKA.MD, iar acestea vor fi văzute de o țară întreagă. 

Totodată, puteți să ne trimiteți materiale și pe  sau  Whatsapp la telefonul 060 88 11 00.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu