Vremea mohorâtă şi ceaţa densă nu cedează. Prognoza meteo pentru ziua de mâine

Embed:

La noapte va mai predomina ceaţa, dar nu va mai fi valabilă avertizarea cod galben. Regimul termic aproape că nu se schimbă. Minimele se vor încadra între minus 2 şi plus 3 grade. Pentru mâine meteorologii anunţă din nou vreme închisă, cu ceaţă, fără precipitaţii esenţiale, doar cu burniţă pe alocuri şi cu vânt moderat.

Şi de această dată sunt prognozate maxime de până la 9 grade în sud, la Comrat şi Cahul. 7 grade vor fi la Leova dar şi la Tiraspol. La Orhei sunt anunţate 5 grade, la fel şi la Bălţi, iar la Briceni şi Soroca vor fi câte 4 grade Celsius. În capitală vremea aproape că nu se schimbă, aceleaşi 6 grade însoţite de vreme mohorâtă. 

Sâmbătă, duminică şi luni temperaturile vor atinge valori de 8 grade în capitală. Începem săptămâna viitoare cu maxime mai scăzute, dar tot pozitive. 4 grade vor fi în cpaitală, dar de această dată şi ploile vor face parte din tabloul meteo. 

În România, cele mai ridicate maxime se vor înregistra la Constanţa şi Timişoara, unde vor fi câte 11 grade. În rest, temerpaturile vor fi cuprinse între 5 şi 9 grade. Vremea va fi în general mohorâtă. Doar cei de la Bucureşti şi Craiova se vor bucura de soare.

Pe continent vremea va fi mai frumoasă doar la Londra, cu 10 grade la prânz. Cer noros dar fără precipitaţi la Madrid şi Roma, cu 16 grade în termometre, iar la Paris, cele 13 grade vor fi însoţite de ploi. Ploi şi la Moscova, unde sunt prognozate 3 grade.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu