Vreme frumoasă în toată Moldova. Oamenii au ieşit să se bucure de atmosfera de primăvară

Embed:

Vremea frumoasă, te scoate din casă. O spun zeci de oameni, care au ieşit să se bucure de atmosfera de primăvară, în parcul Dendrarium din Capitală.

Copii pe role, alţii pe biciclete şi trotinete s-au bucurat cu toţii de soarele de afară. La intrarea în parc s-au format rânduri de oameni dornici să facă o plimbare după o săptămână de muncă.

"De obicei primăvara venim aici şi ne plimbăm. Admirăm florile şi căutăm buburuze. Am ieşit cu mama, tata şi frăţiorul meu mai mic."

"Un timp de pauză, după o săptămână cam friguţă. Era zăpada aşa, când am ieşit ulrima dată aici."

"Cald afară, soare, aş spune că aerul este foarte plăcut. Trebuie de respirat oxigen, ieşiţi în parc."

Unii au decis să-şi petreacă timpul la terenul de joacă pentru copii. Alţii au exploarat parcul peste tot.

"M-am plimbat şi cu rolele, am savurat din plin această zi."

"Ne plimbăm cu prietenii, soţiile şi copiii. E foarte bine astăzi afară. Am ieşit deja de câteva ore, aşa că am fost peste tot."

"Minunat, o zi minunată de ce nu, e interesant şi multă lume numai că e o problemă că acolo e rând după bilete."

Astăzi termometrele au urcat până la 13 grade Celsius. De mâine vremea se răceşte uşor, iar weekendul următor se aşteaptă temperaturi de până la minus cinci grade Celsius, ziua.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu