Votat în prima lectură! Noile mecanisme pentru recuperarea bunurilor obţinute ilegal, în atenția Parlamentului

Republica Moldova va avea noi mecanisme pentru a recupera bunurile obţinute ilegal. Deputații au votat astăzi, în prima lectură, proiectul care prevede crearea unei agenții noi, care se va ocupa de recuperarea bunurilor, inclusiv cele de peste hotare. Este vorba de terenuri, imobile, automobile sau chiar bani plasați în conturile instituțiilor financiare din afara ţării. 

Agenția pentru recuperarea bunurilor infracționale va fi o subdiviziune autonomă a Centrului Național Anticorupție. Angajații vor efectua urmăriri penale, vor acumula probe și informații despre bunurile aflate peste hotare prin intermediul unor instituții similare internaționale.

"Putem să obținem în Republica Moldova în cadrul procesului penal împotriva persoanei o încheiere de aplicare a sechestrului asupra bunurilor aflate peste hotare. CNA în mare parte știe ce și unde se află, însă este foarte complicat să aduci înapoi atunci când nu ai această specializare și când nu ai această conlucrarea specializată între agenții de același tip", a spus Cristina Țărnă, directorul adjunct al CNA.

Potrivit documentului, Agenţiei îi vor reveni trei la sută din valoarea activelor recuperate. Banii vor fi utilizați pentru accesarea bazelor de date internaționale, deplasări de serviciu și procurarea mijloacelor tehnice speciale.

"Accentul îl punem pe recuperarea din afara țării. De obicei, într-un astfel de consorțiu se lucrează nemijlocit pe înțelegere de procent recuperare. Cu cât recuperezi, atâta procent îți dau. Această unitate, care va fi în cadrul CNA, va trebui să folosească și să lucreze împreună cu astfel de entități", a declarat președintele Parlamentului Andrian Candu.

Deputații liberal-democrați au criticat inițiativa și i-au insultat pe autorii proiectului.

"Când reușesc, Doamne, acești șmecherași? Și elaborarea acestui proiect de lege, cum n-ar fi el, a necesitat timp. Necesitatea creării Agenției Recuperarea Bunurilor Infracționale este generată de lipsa de coordonare și comunicare între instituțiile existente", a spus Tudor Deliu, deputat PLDM.

"Fără a respecta colegii din Parlament care au contribuit cu ce au putut la elaborarea și au subsemnat sub această inițiativă legislativă să-i faceți șmecherași? Ați decăzut. Îmi pare foarte rău", i-a răspuns președintele Legislativului. 

Deputații au susținut crearea noii structuri care ar permite țării noastre să se alinieze statelor Uniunii Europene, unde există structuri similare.

"Corupție, abuz, spălare de bani, trafic de influență, care pe altă cale cu instrumentele care sunt în prezent, cu executorii judecătorești este învechit", a menționat Ion Casian, deputat PL.

"Ne dorim toți, probabil, ca să fim în rând cu celelalte state și într-adevăr să avem rezultate bune ca cetățenii să aibă încredere în instituțiile noastre de drept", a mărturisit Maria Postoico, deputat PCRM.

Inițial, în cadrul agenției vor activa 30 de angajați ai CNA, care vor fi salarizați din bugetul acestei instituții. Autorii proiectului speră ca în cel mult doi ani Agenția va obține performanțe pentru a-și permite autofinanțarea.

Tot astăzi, deputații au votat proiectul de lege care prevede crearea Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor. Structura va soluționa contestațiile și plângerile legate de procesele de achiziție. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu