VOT CRUCIAL în Ucraina. Oamenii sunt chemaţi duminică să-şi aleagă preşedintele

Embed:

Ucraina trece un test electoral la sfârşitul acestei săptămâni. Oamenii sunt chemaţi duminică să-şi aleagă preşedintele. Pentru o ţară încă măcinată de război, cu un teritoriu anexat şi tensiuni alarmante cu Rusia acest vot poate fi crucial.

Primele alegeri prezidenţiale din Ucraina după destrămarea URSS au avut loc în 1991 şi au fost câştigate de Leonid Kravciuk. Considerat "părintele" Ucrainei independente, Kravciuk fusese secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Ucraina. El a câştigat cu peste 61 la sută alegerile la care a candidat independent şi a fost susţinut atât de foştii comunişti, cât şi de aripa moderată a naționaliștilor ucraineni.       

Leonid Kravciuk s-a remarcat prin semnarea Acordurilor de la Belaveja, din 8 decembrie 1991, prin care a fost dizolvată Uniunea Sovietică şi creată Comunitatea Statelor Independente. Într-un interviu din 2011, Kravciuk a declarat că aceste acorduri au fost o lovitură de stat realizată în mod paşnic.

În cadrul unei ceremonii oficiale, în data de 22 august 1992, ultimul președinte al Republicii Populare Ucrainene în exil, Nikolai Plaviuk, i-a înmânat un certificat, conform căruia Ucraina a devenit succesoarea de drept a Republicii Populare Ucrainene, care a existat în perioada 1917-1921. Primul preşedinte ucrainean a susţinut demersurile mitropolitului Filaret de creare a Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei, care însă au fost respinse la acel moment de Patriarhia Constantinopolului. 

În 3 septembrie 1993, el a semnat Acordul de la Massandra, legat de staţionarea flotei ruseşti din Marea Neagră la Sevastopol şi de situaţia armelor nucleare de pe teritoriul Ucrainei.   

În luna octombrie a aceluiaşi an, Kravciuk a acceptat să ofere ajutor pentru evacuarea a zeci de mii de refugiaţi georgieni în urma războiului din Abhazia. În 1994, pe fondul unei crize politice, Kravciuk şi-a dat demisia şi a candidat pentru un nou mandat, însă a pierdut scrutinul anticipat în faţa lui Leonid Kucima.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu