Voronin “nu are idee” pentru ce plecau demnitarii comunişti în Grecia

Preşedintele comunist, Vladimir Voronin, nu ştie nimic despre vizitele oficiale în Grecia pe care le efectuau demnitarii de rang înalt, în timpul celor 8 ani de guvernare comunistă.

„Când eram la guvernarea ţării, asemnea informaţii nu apăreau. Nu am idee de unde a fost informat în aşa fel ambasadorul” a declarat, Voronin cu referire la declaraţiile ambasadorului Republicii Moldova în Grecia, Mihai Balan, care a declarat că “în decurs de 8 ani de guvernare comunistă, demnitarii de rang înalt  au efectuat vizite oficiale în Grecia doar pentru a vizita muntele Athos și plaja. În rest… formalitate pe hârtie”.

Liderul PCRM crede că oamenii politici au tot dreptul să meargă şi să viziteze muntele Sfânt, atâta timp cât acest lucru este făcut în zilele de concediu. “Eu personal am vizitat muntele de două sau de trei ori, dar am făcut-o din banii proprii, nu din costul statului”, a mai precizat Voronin.

Amintim că ambasadorul Republicii Moldova în Grecia, Mihai Balan, în urma examinării mai multor documente, a ajuns la concluzia că timp de 8 ani, sub pretextul unor vizite oficiale, demnitarii se odihneau, vizitând muntele Athos și plaja.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu