Voronin l-a umilit în 2003 pe Kozak şi i-a respins memorandumul de federalizare a Moldovei, iar acum îl laudă

Embed:

După ce l-a umilit în 2003 şi i-a respins memorandumul de federalizare a Moldovei, acum îl laudă. Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că numirea lui Dmitri Kozak, responsabil de relaţiile comercial-economice cu ţara noastră, este o decizie corectă luată de conducerea Federaţiei Ruse, care va duce la îmbunătăţirea relaţiile bilaterale.

"Este o măsură foarte concretă din partea conducerii Federaţiei Ruse pentru a îmbunătăţi, pentru a lărgi spectrul de relaţii, care astăzi, cu părere de rău este foarte mic în relaţiile noastre cu Federaţia Rusă. Nu se poate de vorbit numai despre economie, comerţ şi alte relaţii dacă nu se hotărăşte la cel mai înalt nivel o stabilitate, serioasă, concretă în relaţiile politice", a declarat Vladimir Voronin.

Joi, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a spus că numirea lui Kozak este un mesaj politic important de la Kremlin, iar conclucrarea s-ar putea să nu fie uşoară, luând în considerare experienţa neplăcută legată de memorandum. 

Vicepremierul rus Dmitri Kozak este autorul cunoscutului memorandum din 2003, care prevedea soluționarea diferendului transnistrean prin federalizarea Republicii Moldova și staţionarea trupelor ruseşti până în 2023.

Autorităţile de la Chişinău au refuzat atunci să semneze acest acord, acţiune ce a dus ulterior la instituirea primului embargo din partea Moscovei pentru exportul de vinuri moldoveneşti. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu