Voronin despre Petrenco: Noi am aflat, în sfârşit, cine este acest om

Embed:

Liderul comunist a declarat despre parlamentarul Grigore Petrenco: "Noi am aflat în sfârşit cine este acest om!" Solicitat de jurnalişti de comenteze declaraţia lui Grigore Petrenco privind alegerea unui alt preşedinte al PCRM, Vladimir Voronin a citat un articol publicat de Petrenco în 2008 despre iminenţa integrării europene a Moldovei.

Apoi, liderul comunist a citit date biografice ale lui Grigore Petrenco, sugerând că PCRM i-ar fi acordat multe favoruri de la o vârstă tânără.

"Acum, uitaţi-vă: cu ce l-am obijduit noi pe Grişa Petrenco?", s-a întrebat Voronin. Acesta a adăugat că eventuala alegere a unui alt preşedinte trebuie să se desfăşoare în conformitate cu regulamentul PCRM.

Voronin a declarat că regretă faptul că trei importanţi membri ai partidului au părăsit funcţiile de răspundere, dar a insistat că nu va accepta şantajul. Politicianul nu a specificat cine l-ar şantaja.

Astăzi la o conferinţă de presă, Vladimir Voronin a lăsat să se înţeleagă că partidul este subminat atât din exterior, cât şi din interior. "Cei care au dat lovitura de stat din 7 aprilie, pot face o lovitură de stat şi în interiorul partidului", a declarat Voronin.

Acesta a sugerat că disensiunile cu Mark Tkaciuk, Grigore Petrenco şi Iurie Muntean nu s-ar baza pe diferenţe doctrinare, dar pe ceea ce Voronin a numit "aceste interese de grup, care mai mult se accentuează în preajma alegerilor parlamentare. Sunt nişte nuanţe..."

Deputatul comunist Grigore Petrenco reiterează că Vladimir Voronin a trădat partidul şi electoratul şi trebuie să plece de la şefia partidului: "Cea mai mare tragedie pentru PCRM deja s-a produs, faptul că preşedintele formaţiunii a trădat partidul, electoratul. Consider că domnul preşedinte Voronin trebuie să plece din funcţia de preşedinte al partidului".

Publika.md precizează că, cearta dintre comunişti a ieşit la iveală acum o lună când Marc Tkaciuc şi-a depus mandatul de deputat, iar, ulterior acesta, împreună cu Grigore Petrenco şi Iurie Muntean, au fost excluşi din Comitetul Executiv Politic al PCRM.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu