Voronin: "Arestările de la Corjova au fost programate, în legătură cu alegerile ce vor avea loc în curând"

Embed:

“Arestul primarului de Corjova prezintă o situaţie programată din timp. E legată de viitoarele alegeri din Transnistria”. Declaraţia a fost făcută de către liderul PCRM, Vladimir Voronin, la şedinţa de astăzi, 3 martie, a Parlamentului.

Potrivit lui Voronin, arestările lui Valeriu Mîţul, şi al consilierului acestuia, Iurie Coţofană, au fost “dirijate” de liderul transnistrean, Igor Smirnov. “Multe persoane din anturajul acestuia şi din conducerea Sovietului Suprem, nu sunt de acord ca Smirnov să îşi prelungească mandatul, din acest motiv, acesta recurge la diferite provocări. Arestul fiind una din ele, ca să demonstreze că fără Smirnov se pierde Transnistria. La sigur o să fim martori la multe “evenimente” de acest fel din partea lui”, mai precizează Voronin.

Amintim că primarul de Corjova a fost condamnat la şapte zile de închisoare. Valeriu Miţul a fost arestat ieri de către miliţia transnistreană, împreună cu consilierul din Corjova, Iurie Coţofană, la ora 11.30. Peste cinci ore, procuratura Dubăsari a deschis un dosar penal pe faptul reţinerii ilegale a celor două persoane. Autorităţile de la Chişinău şi reprezentanţi ai organismelor internaţionale califică incidentul drept o tentativă de destabilizare a situaţiei.

Redactare PUBLIKA.MD (S.C.)

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu