Voronin ar regreta plecarea lui Dodon din PCRM: Ne-ar părea rău după el, pentru că merită VIDEO

Embed:

Vladimir Voronin schimbă macazul. Acesta spune că va regreta dacă deputatul comunist Igor Dodon va părăsi rândurile Partidului Comuniştilor, aşa cum se zvoneşte. Liderul PCRM a declarat în cadrul unei emisiuni de la ProTV că, partidul pe care îl conduce regretă plecările celor care merită.

"Da, aş regreta plecarea lui Dodon. Aş regreta plecarea fiecărui membru al fracţiunii, fiecare membru al partidului, dacă merită", a spus Voronin.

Totodată, preşedintele PCRM a spus că jurnaliştii ar alimenta mai mult zvonurile cu privire la plecările din partid. "În toată vorbăraia asta, voi, jurnaliştii, sunteţi cointeresaţi ca să fie o ruptură în PCRM. Voi din muscă faceţi armăsar, întotdeauna. Fiecare din ei este o personalitate, inclusiv Dodon, Greceanîi. Fiecare are poziţia sa şi experienţă de viaţă. Toţi deputaţii fracţiunii PCRM sunt conştienţi şi disciplinaţi", a menţionat Voronin.

Cât despre existenţa unui păpuşar în PCRM care l-ar fi înclus intenţionat pe Anatol Tofan pe lista consilierilor, astfel ca Igor Dodon să piardă alegerile locale din municipiu, Voronin neagă aceste informaţii. "Dodon ca şi această persoană, a fost în lista consilierilor, în măsură egală. Nu se deosebea cu nimic de această persoană. Se deosebesc doar numerele, care e pe locul doi, care e pe 51", a afirmat Voronin.

Amintim că, anterior, Vladimir Voronin spunea că nu i-ar fi frică de o eventuală plecare a lui Igor Dodon din Partidul Comuniştilor. "Nu mă tem. Noi toţi suntem oameni conştienţi şi trebuie să fim responsabili de paşii pe care-i facem. Cu ce s-a ales Stepaniuc după plecarea din PCRM? Unde e Ţurcanu, Tarlev? Nicio problemă dacă Dodon va dori să plece. Nu vom plânge sau boci. Partidul va fi mult mai puternic şi consolidat", declara Vladimir Voronin.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu