Voronin a refuzat întrevederea cu Füle, pentru că înaltul oficial a salutat reprezentanţii minorităţilor sexuale

Embed:

Comuniştii au refuzat întrevederea cu Štefan Füle, comisarul european pentru extindere, pentru că înaltul oficial european a salutat reprezentanţii minorităţilor sexuale. Într-un comunicat de presă, PCRM precizează că întâlnirea nu a avut loc în semn de protest faţă ,"comporatmentul pe care l-a avut Štefan Füle" în timpul vizitei la Chişinău.

"În situația în care pentru unii oficiali europeni suportul pentru minorităţile sexuale este mai presus de drepturile și interesele vitale ale majorității cetățenilor Republicii Moldova, Partidul Comuniştilor a considerat nepotrivit pentru a organiza această întâlnire. Trezeşte indignare continuarea susţinerii demonstrative din partea funcţionarului de rang înalt din Uniunea Europeană a forţelor antidemocratice, care au adus în ultimii săi ani de guvernare întreaga ţară şi poporul Moldovei la limita prăpastiei social-economice", se precizează în comunicatul remis de PCRM.

Totodată, comuniştii menţionează şi despre interzicerea simbolicii PCRM, drept o "consecinţă a susţinerii politice deschise din partea conducerii Uniunii Europene".

Štefan Füle a venit la sediul PCRM împreună cu şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel Pe scări, au dat ochii cu deputatul comunist Grigore Petrenco. După o discuţie care a durat mai puţin de un minut, oficialii europeni au făcut cale întoarsă.

"Domnul preşedinte nu este la birou şi întâlnirea nu poate avea loc. Despre motive trebuie să-l întrebaţi pe el, am venit mereu cu intenţii bune şi deschis, pentru a discuta despre probleme importante, despre agenda relaţiilor dintre Moldova şi Uniunea Europeană", a declarat oficialul european.

Cu doar câteva ore mai devreme, liderul comuniştilor declara, însă, că are ce discuta cu demnitarul european.

"O să-i povestesc despre istoria de insucces a Uniunii Europene aici la noi în Moldova şi despre intervenţia lor nu prea reuşită în aşa-numita europenizare a Moldovei", a declarat preşedintele PCRM, Vladimir Voronin.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu