Vor un singur adevăr: Chişinăul şi Moscova creează o comisie mixtă de istorici

Embed:

Ministerul de Externe de la Chişinău şi cel de la Moscova vor crea o comisie mixtă de istorici, care vor avea acces la arhivele celor două state. O înţelegere în acest sens a fost semnată între ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, şi omologul său rus, Serghei Lavrov. În emisiunea Fabrika, Leancă a ţinut să precizeze că acest document va soluţiona unele dispute în materie de istorie şi chiar va îmbunătăţi relaţiile bilaterale.

"Astfel de comisii au fost create între Federaţia Rusă şi Polonia, Federaţia Rusă şi Letonia, unde sunt probleme spinoase, dureroase, delicate… De exemplu, pe tragedia de la Katyn au reuşit, prin intermediul unor astfel de exerciţii comune, să stabilească o abordare cât de cât, nu ştiu dacă identică, dar cel puţin apropiată", a menţionat ministrul moldovean de Externe.

Experţii prezenţi în emisiune spun că semnarea acestui document va fi de mare ajutor cercetătorilor din Moldova, care, de altfel, vor ajunge greu la un consens, din motive politice.

"Accesul la arhivele ruseşti ne deschide perspective enorme. Acest acord este categoric în favoarea noastră. Această comisie va căuta inclusiv adevărul istoric şi vreau să spun că acest adevăr va fi găsit într-o manieră diferită de ambele părţi", a subliniat Anatol Ţăranu, istoric, analist politic.

"Istoricii sunt destul de divizaţi. Să ne imaginăm că mâine-poimâine, într-un an-doi se schimbă guvernarea. Atunci adevărul va fi cu totul altul. Atunci nu vor fi două adevăruri, va fi un singur adevăr", a actenţionat Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă.

"Este important ca astfel de întâlniri ale istoricilor de la Chişinău şi de la Moscova să aibă loc şi este foarte important ca ei să discute onest despre ceea ce s-a întâmplat în istorie. Este la fel de important ca aceste discuţii să scoată la suprafaţă adevăruri, dar aceste adevăruri să nu împiedice o dezvoltare normală a relaţiilor de mai departe", a punctat analistul politic Igor Boţan.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu