"Vom da un VOT POZITIV". Declaraţiile lui Marian Lupu după întâlnirea cu Chiril Gaburici (VIDEO)

Embed:

Premierul desemnat, Chiril Gaburici, a ajuns la un acord cu reprezentanţii Partidului Democrat din Moldova. Preşedintele PDM, Marian Lupu, a dat asigurări că fracţiunea parlamentară a democraţilor îşi va da votul pentru Guvernul Gaburici.

"Consultările pe care le-am purtat astăzi sunt fireşti. Am discutat diverse subiecte. Am accentuat poziţia PDM privind rolul Guvernului, situaţia pe piaţa valutară, am pus accent pe reforme în business-ul privat, am vorbit şi despre politica externă, implementarea Acordului de Asociere. A fost o discuţie constructivă. Ca rezultat, a fost adoptată decizia unui vot pozitiv al fracţiunii PDM, spre învestirea în funcţie a candidatului desemnat", a enunţat Marian Lupu.

Totodată, candidatul la funcţia de premier, a dat asigurări, că programul de Guvernare şi componenţa Cabinetului de miniştri va fi stabilita în scurt timp.

"Am avut astăzi întrevederi cu un număr mare de ambasadori. Am discutat despre o prioritate pe care o am personal în acest Guvern, referindu-mă la integrarea europeană a ţării. Voi avea astăzi o discuţie cu toţi miniştrii. Astăzi seara, sper că vom finaliza toate procedurile", a spus Chiril Gaburici.

Marian Lupu a ţinut să mai precizeze că, astăzi, la şedinţa Biroului Permament al Parlamentului se va decide când va avea loc votul şi învestirea în funcţie a viitorului premier.

De asemenea, premierul desemnat, Chiril Gaburici, urmează să se întâlnească şi cu membrii societăţii civile.

PUBLIKA.MD aminteşte că, zilele trecute, premierul desemnat s-a întâlnit cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor din Chişinău.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu